Valentin Luca, finalist al competiției Românii au talent, și Roxana Gheorghian și-au spus “DA”! O poveste de dragoste începută la un cocktail și încheiată cu o nuntă de poveste.

Alin
ModeratorAlin
2 Min Citire
Valentin Luca, finalist al competiției Românii au talent, și Roxana Gheorghian și-au spus “DA”! O poveste de dragoste începută la un cocktail și încheiată cu o nuntă de poveste.

Valentin Luca și Roxana Gheorghian și-au spus “DA” într-o nuntă de poveste

Dragoste cu aromă de cocktail, lacrimi de fericire și o petrecere inspirată de soarele Italiei! Roxana și Valentin Luca au spus „Da” pentru totdeauna într-un cadru de vis, exact la un an de la primul lor “Da” spus din curiozitate.

Totul a început simplu, ca într-un film romantic: o invitație la un cocktail și o scânteie care s-a transformat în iubire adevărată. Un an mai târziu, în aceeași zi, cei doi au ales să-și unească destinele într-o ceremonie de poveste, plină de momente intense și trăiri autentice, care a avut loc în Corbeanca.

Momentul întâlnirii în ziua nunții

Roxana și Valentin au trăit nunta cu sufletul la vedere. Momentul în care s-au văzut pentru prima dată în ziua cea mare a fost ca o scenă ruptă din filme. El, în costum impecabil, iar ea, într-o rochie care i-a lăsat pe toți fără cuvinte. S-au văzut pentru prima dată înainte de cununia religioasă, înconjurați de părinți, frați, bunici și nepoți.

„Unul dintre cele mai emoționante momente ale zilei a fost acela în care ne-am văzut pentru prima dată. Vali nu știa cum arată rochia mea, iar eu nu știam cum arată costumul lui. A fost un moment intens, sincer și extrem de emoționant”, spune Roxana.

Roxana a mărturisit că a lăcrimat în repetate rânduri – când și-a văzut părinții intrând în cameră, când a citit scrisoarea emoționantă de la Valentin și, desigur, când l-a întâlnit pe el, în biserică.

Nunta cu tematică italiană

Valentin a povestit că au pus suflet în fiecare detaliu al nunții, de la decor până la muzică și meniu. Tema aleasă a fost un aer mediteranean cu lămâi proaspete, lumânări și vibe italian, care a adus soarele Peninsulei direct în mijlocul petrecerii. Atmosfera a fost una de neuitat!

„Ziua nunții a fost, cu adevărat, cea mai frumoasă zi din viața noastră. Ne-am dorit o nuntă care să ne reprezinte, iar totul a venit firesc. A fost o petrecere care ne-a reprezentat 100%, ba chiar a depășit așteptările”, a adăugat Valentin.

Emoții și lacrimi de fericire

„A fost cea mai frumoasă zi din viața noastră. Totul a fost autentic, cu energie bună și făcut cu suflet. Ne-am dorit o nuntă care să ne reprezinte, iar realitatea a depășit orice vis”, afirmă Valentin.

„Am lăcrimat în momentul în care am citit scrisoarea primită de la Vali, când au intrat părinții mei în cameră și m-au văzut în rochia de mireasă, când l-am văzut pe Vali și în timpul slujbei”, a adăugat Roxana.

Pentru Roxana și Valentin Luca, dragostea adevărată a început de la un cocktail, iar povestea lor este dovada că, uneori, cele mai frumoase începuturi sunt cele spontane.

Distribuie acest articol