Jurnal de Day Trader – Episodul 6: Prop Trading

STIRIVOX
ModeratorSTIRIVOX
6 Min Citire
Jurnal de Day Trader – Episodul 6: 

           Prop Trading


„Trading pe înțelesul tuturor” este seria StiriVox.ro, powered by Trading Busters, prin care explicăm simplu și fără mituri cum funcționează cu adevărat day trading-ul.

Episodul 6

  • Ce este prop tradingul și de ce să îl alegi;
  • 4 capcane la care să fii atent când începi prop trading.

Industria proprietary trading (prop trading) a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani, la nivel global. Tot mai mulți day traderi din întreaga lume aleg acest model în locul tranzacționării cu propriul capital, iar firmele de prop trading au devenit o alternativă pentru cei care vor să transforme tradingul într-o activitate profesionistă, fără să fie nevoiți să investească sume mari din economiile personale.

În România, interesul pentru acest domeniu este în creștere, însă conceptul este mai puțin înțeles. De cele mai multe ori, day tradingul este asociat cu investițiile personale sau cu promisiunile de câștig rapid din mediul online, deși prop tradingul funcționează după un model complet diferit.

Ce este prop tradingul?

Prop tradingul presupune că un day trader tranzacționează folosind capitalul unei companii specializate, nu propriile fonduri. Pentru a primi acces la acest capital, traderul trebuie să treacă printr-un proces de evaluare în care demonstrează că poate obține rezultate respectând reguli stricte de gestionare a riscului.

După promovarea evaluării, day traderul primește acces la un cont finanțat, iar profiturile obținute sunt împărțite între acesta și compania de prop trading, conform condițiilor stabilite.

„Prop tradingul schimbă perspectiva asupra modului în care poți construi o carieră în trading. În loc să începi cu un capital propriu mare și să îți asumi toate riscurile financiare, demonstrezi mai întâi că poți respecta reguli clare de management al riscului și că poți avea rezultate constante. Abia apoi primești acces la capital din ce în ce mai mare”, explică George Statie, day trader cu experiența de peste 13 ani, fondatorul comunității Trading Busters și al companiei de prop trading Funding Dynasty.

De ce aleg tot mai mulți traderi acest model

Pentru mulți day traderi aflați la început de drum, cea mai mare provocare nu este lipsa cunoștințelor, ci lipsa capitalului. Construirea unui cont suficient de mare pentru a genera venituri consistente poate dura ani de zile și presupune asumarea unor riscuri financiare majore.

Atât traderii începători, cât și cei cu experiență pot beneficia de prop trading. Prin intermediul platformelor online, aceștia își demonstrează abilitățile, printr-un proces de evaluare, pe care dacă îl depășesc cu succes pot avea acces la capital semnificativ mai mare decât ar fi putut investi din resurse proprii

În același timp, presiunea psihologică, pentru un day trader este diferită în cazul prop tradingului. Regulile sunt clare, obiectivele sunt bine definite, iar succesul nu depinde de asumarea unor riscuri excesive, ci de capacitatea de a urma un plan de tranzacționare. Scopul în prop trading nu este obținerea unui profit spectaculos într-un timp foarte scurt, ci demonstrarea faptului că day traderul poate gestiona responsabil capitalul pus la dispoziție.

Astfel, prop tradingul oferă avantaje clare pe care tranzacționarea cu un cont personal nu le poate asigura:

  • acces la capital mai mare, fără a investi economii proprii considerabile;
  • limitarea riscului personal, deoarece day traderul nu își expune întregul capital financiar;
  • accent pe disciplină și managementul riscului, nu pe câștiguri spectaculoase într-un timp foarte scurt;
  • un mediu clar de dezvoltare, în care traderii își pot demonstra abilitățile și pot accesa treptat conturi tot mai mari.

În majoritatea programelor de evaluare din prop trading, day traderii trebuie să respecte limite clare privind pierderile maxime, dimensiunea pozițiilor și expunerea totală în piață.

4 capcane de care trebuie să ții cont când începi prop trading

Deși oferă numeroase oportunități, prop tradingul nu este lipsit de provocări. Cei aflați la început de drum trebuie să înțeleagă că succesul nu depinde doar de strategie, ci și de respectarea regulilor impuse de compania cu care colaborează.

1. Alegerea unei firme doar după promisiunile de marketing

Nu toate firmele de prop trading funcționează după aceleași standarde. Înainte de a începe o evaluare, este important să analizezi reputația companiei, transparența regulilor și istoricul plăților către trader. În ultimii ani au existat și cazuri în care platforme internaționale și-au întrerupt activitatea, au dispărut și au creat dificultăți în privința retragerii sumelor din conturi. De aceea, este recomandat să apelezi la firme a căror identitate este ușor de verificat și care comunică transparent. Pentru mulți day traderi colaborarea cu o asemenea firmă de prop trading, prezentă și  România, reprezintă un avantaj pentru că au acces la o echipă locală, una de încredere, la al cărei suport pot apela oricând.

2. Dorința de a trece evaluarea cât mai repede

Una dintre cele mai frecvente greșeli este asumarea unor riscuri excesive pentru a atinge rapid profitul pe care ți l-ai fixat la obiectiv. În realitate, majoritatea evaluărilor sunt concepute pentru a recompense disciplina și faptul că tranzacționezi constant, nu tranzacțiile spectaculoase.

3. Ignorarea regulilor de management al riscului

Firmele de prop trading urmăresc cu atenție respectarea limitelor privind pierderile zilnice și totale. Chiar dacă strategia este profitabilă pe termen lung, încălcarea unei singure reguli poate duce la pierderea contului finanțat.

4. Așteptări nerealiste privind câștigurile

Prop tradingul nu este o metodă de îmbogățire peste noapte. Construirea unei cariere presupune luni sau chiar ani de învățare, testare și dezvoltare a unei strategii solide. Traderii care tratează activitatea ca pe o profesie au, de regulă, cele mai mari șanse de succes.

O industrie care se maturizează

La nivel internațional, industria prop tradingului continuă să se profesionalizeze. Tot mai multe companii investesc în tehnologii de monitorizare, programe educaționale și sisteme complexe de evaluare, iar comunitățile de day traderi sunt din ce în ce mai orientate către performanță pe termen lung. În același timp, și în România au început să se dezvolte firme de prop trading care transmit încredere, prin faptul că pun accent pe transparență și o relație directă cu traderii.

În același timp, și profilul day traderului de succes s-a schimbat. Dacă în trecut accentul cădea pe tranzacții agresive și câștiguri rapide, astăzi sunt apreciate disciplina, analiza, răbdarea și gestionarea emoțiilor.

În prop trading nu câștigă cel care face cea mai spectaculoasă tranzacție, ci cel care poate repeta un proces eficient zi de zi. Consecvența este cea care face diferența între un trader ocazional și unul profesionist. În același timp, prop tradingul oferă acces la oportunități care până nu demult erau rezervate exclusiv profesioniștilor din marile instituții financiare. Oferă acces la capital, dar pune în centrul succesului educația, disciplina și gestionarea responsabilă a riscului, nu norocul sau asumarea unor pariuri financiare extreme. Acesta este și motivul pentru care interesul față de prop trading crește de la an la an, în întreaga lume.

Cei mai mulți day traderi nu pierd bani pentru că nu știu să analizeze piețele, ci pentru că își gestionează corect riscul. Indiferent cum tranzacționează ei, cu fonduri proprii sau prin prop trading, managementul riscului este foarte important în day trading. De aceea, în episodul 7, vom explica o serie de reguli de bază pentru gestionarea riscului, care ajută la protejarea capitalului.

Rubrică susținută de comunitatea Trading Busters și compania românească de prop trading Funding Dynasty.

Distribuie acest articol