Franţa va aloca 10 milioane de euro pentru repararea sarcofagului de la Cernobîl
Franţa a decis să contribuie cu 10 milioane de euro la repararea sarcofagului ce protejează centrala nucleară de la Cernobîl, Ucraina. Această decizie a fost anunţată miercuri de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în contextul avariei suferite în februarie din cauza unui atac cu dronă.
Fondurile alocate vor sprijini „restaurarea unor funcţii esenţiale” ale acestei structuri, inaugurate în 2019 de consorţiul francez Novarka, format din grupurile Bouygues şi Vinci. BERD a precizat că avariile au fost cauzate de un atac cu drone ruseşti, fără a specifica detalii suplimentare despre incidentul din februarie 2025.
Conform BERD, anumite „sisteme esenţiale pentru asigurarea unei durate de viaţă de 100 de ani” a sarcofagului nu mai funcţionează, ceea ce generează „riscuri de deteriorare continuă”. Ucraina a acuzat Rusia de distrugerea sarcofagului cu o dronă explozivă, deşi nu s-au înregistrat creşteri ale radiaţiilor în zonă. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că armata rusă nu are ca ţintă instalaţiile nucleare, fără a nega în mod direct atacul.
Detalii despre sarcofagul de la Cernobîl
Sarcofagul are o înălţime de 108 metri şi o greutate de 36.000 de tone, protejând reactorul care a explodat în aprilie 1986, incident considerat cel mai grav accident nuclear din istorie. De asemenea, acesta asigură securitatea unui prim sarcofag construit de sovietici, precum şi a resturilor radioactive din interior. Costul total al proiectului a depăşit 1,5 miliarde de euro, fiind finanţat de BERD şi de comunitatea internaţională.
Anunţul privind noua finanţare a fost făcut în timpul reuniunii anuale a BERD de la Londra. Această sumă va completa fondul de cooperare pentru Cernobîl, creat în 2020, care avea până acum 25 de milioane de euro. Este de aşteptat ca reparaţiile să necesite sume mult mai mari, iar cotidianul britanic The Guardian estimează costuri ce ar putea ajunge la zeci de milioane de euro.
Evaluarea pagubelor și planurile de reparație
Un purtător de cuvânt al BERD a declarat că evaluările pagubelor sunt în curs de desfăşurare, menţionând că atacul a provocat daune semnificative, dar fără a oferi o cifră exactă. În prima etapă, se va interveni asupra acoperişului exterioar pentru a preveni infiltrarea apei. Pe termen lung, se vor desfăşura lucrări pentru a „minimiza eliberarea de praf contaminat în mediu” şi pentru a crea condiţii sigure pentru demontarea vechiului sarcofag şi a reactorului distrus.
„Sperăm că această primă contribuţie va deschide calea pentru noi angajamente din partea ţărilor partenere”, a afirmat Pierre Heilbronn, trimisul special al preşedintelui Emmanuel Macron pentru reconstrucţia Ucrainei.




