Amintiri din cutremurul din 4 martie 1977
La 49 de ani de la cutremurul devastator din 4 martie 1977, cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter, românii continuă să trăiască coșmarul acelei nopți. Centrul Bucureștiului a fost transformat într-un morman de moloz, iar 1.600 de persoane și-au pierdut viața sub dărâmături. În exclusivitate, câțiva artiști, printre care Natalia Guberna, Gheorghe Turda și Aurel Pădureanu, și-au împărtășit amintirile legate de acest eveniment tragic.
Experiența Nataliei Guberna
Natalia Guberna, solistă de muzică ușoară, locuia la etajul 4 al unui bloc din apropierea Parcului I.O.R. În acea seară, era acasă cu mama ei. „Blocul se clătina, era un zgomot metalic, venit din pământ. Mama credea că vom muri!”, a povestit ea. A simțit cum blocul se zguduie și a încercat să-și încurajeze mama, care plângea și striga speriată.
După cutremur, Guberna a coborât în fața blocului, unde a găsit multă lume speriată. „Era o noapte rece, sinistră, cu un aer ciudat. Apoi, tata a venit să mă caute, crezând că sunt încă la școală”, a adăugat ea.
Aurel Pădureanu și amintirile sale
Aurel Pădureanu, solist de romanțe, a rememorat și el acea noapte de groază. „Locuiam cu prima soție și soacra, iar blocul s-a zguduit puternic. Lumea a început să țipe, era un zgomot straniu, ca și cum venea din iad.” După cutremur, vecinii de la etajele superioare au căutat refugiu la el. A subliniat mobilizarea de atunci, când Nicolae Ceaușescu a ordonat construirea rapidă a unor blocuri pentru cei rămași fără adăpost.
Gheorghe Turda și întâlnirea tragică cu Toma Caragiu
Gheorghe Turda a povestit despre cum a fost la un pas de moarte în acea noapte. „Cântam aproape în fiecare zi la barul de noapte din blocul Continental. Cu o zi înainte, l-am întâlnit pe Toma Caragiu, care mi-a cerut să-i cumpăr țigări. A fost ultima dată când l-am văzut. Dacă nu ieșea pe scări în noaptea cutremurului, ar fi supraviețuit. Apartamentul lui a fost găsit intact, dar el a murit sub dărâmături.”
Turda a menționat că a dorit să facă schimb de apartament cu Doina Badea, care locuia la ultimul etaj, dar, din fericire, nu a reușit să se mute înainte de cutremur, evitând astfel o soartă tragică.
Concluzie
Cutremurul din 4 martie 1977 a lăsat o amprentă profundă în memoria colectivă a românilor, marcând nu doar pierderi umane, ci și o mobilizare exemplară în fața tragediei. Amintirile supraviețuitorilor continuă să ne amintească de fragilitatea vieții și de importanța solidarității în momentele critice.
