DemoANAF.ro sau cum a fost „neutralizată” în 3 zile cea mai incomodă inițiativă civică din zona fiscală

STIRIVOX
RedactorSTIRIVOX
4 Min Citire
DemoANAF.ro sau cum a fost „neutralizată” în 3 zile cea mai incomodă inițiativă civică din zona fiscală

Un proiect construit în câteva ore de un antreprenor a expus vulnerabilitățile sistemului fiscal din România. 

Platforma demoanaf.ro a devenit, în doar câteva ore, unul dintre cele mai discutate subiecte din zona digitalizării administrației publice. Inițiativa a ridicat întrebări serioase despre eficiența sistemelor dezvoltate de stat și despre modul în care reacționează instituțiile în fața unor soluții rapide venite din mediul privat.
Publicăm mai jos un articol de opinie semnat de Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri, care analizează acest episod și implicațiile sale.

Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri

Daniel Tamaș avea în mâini ceva rar: un gest civic cu tracțiune reală, care punea presiune autentică pe Guvern. Fiecare zi în care demoanaf.ro rămânea în atenția publică era o zi în care cineva din Ministerul Finanțelor trebuia să explice de ce un portal construit în 2 ore pe timp/cost de 100 de euro funcționează mai bine decât unul de zeci de milioane de euro.

Acum, în loc să continue să construiască această presiune, Daniel Tamaș va fi de găsit pe holurile Consiliului Județean Cluj, lucrând la proiecte bune, dar mici și lipsite de miză în raport cu mamutul ANAF,  un mamut a cărui digitalizare reală ar aduce creștere economică, ar reduce evaziunea și ar schimba fundamental relația dintre stat și cetățean.

DemoANAF.ro este speranța care a durat 3 zile.

Pentru că politicienii vicleni sunt mai dibaci decât ne place să credem. Nu te opresc. Te redirecționează. Nu te combat. Te cooptează. Nu-ți iau mingea. Te fac să pierzi ochii de pe ea.

Iar când te trezești, ești deja în echipa lor, mândru că faci parte din soluție, fără să realizezi că tocmai ai devenit parte din problemă.

Cum a început totul? 

Săptămâna aceasta, un antreprenor din Cluj-Napoca a făcut ceva ce statul român nu a reușit în 20 de ani: a construit un portal fiscal care funcționează. În două ore. Pe un server de 40 de euro.

Daniel Tamaș, fondatorul companiei Digitap, a lansat demoanaf.ro, o interfață modernă, rapidă și funcțională pe mobil, care preia exact aceleași date publice ca portalul oficial ANAF. Diferența? Site-ul lui se încarcă în sub o secundă. Cel al statului, în 10-15 secunde, când nu pică de tot.

În trei zile, demoanaf.ro a adunat peste 44.000 de vizite și 200.000 de vizualizări. Comentariile au fost unanime: de ce plătim sute de milioane pentru ceva ce un singur om face într-o după-amiază?

Îl felicităm pe Daniel Tamaș! Nu pentru că a scris un cod, ci pentru că a demonstrat, cu fapte, nu cu promisiuni electorale, că digitalizarea statului este posibilă, ieftină și imediată. Și mai ales pentru că a arătat că societatea civilă poate acționa rapid și eficient acolo unde politicul tergiversează de decenii.

Dar tocmai aici începe partea dureroasă a poveștii.

Viclenia care vine cu zâmbetul pe buze

Societatea civilă din România are o calitate frumoasă și o slăbiciune fatală: este naivă. Naivă în fața politicienilor care știu exact cum să neutralizeze o amenințare fără să tragă un singur foc.

Ieri, Daniel Tamaș anunța plin de entuziasm că a fost sunat de Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, pentru o colaborare de digitalizare a site-ului Consiliului Județean. Servicii pentru cetățeni. Proiecte frumoase. Lucruri bune.

Și exact așa funcționează mecanismul.

Nu te atacă. Nu te critică. Te sună. Te felicită. Te invită la masă. Te fac să te simți important, apreciat, parte din soluție. Și, fără să-ți dai seama, ești deja pe holurile Consiliului Județean, preocupat de lucruri mici și inofensive, departe de mingea prin care tocmai le făceai probleme.

Să fim serioși o clipă: chiar credem că președintele Consiliului Județean Cluj nu găsea până acum specialiști IT în Cluj-Napoca,  capitala neoficială a industriei tech din România,  pentru a-și digitaliza propriul site? Orașul cu mii de programatori, zeci de companii de software și un ecosistem antreprenorial care exportă tehnologie în toată Europa, și tocmai acum, tocmai după demoanaf.ro, a descoperit Alin Tișe că are nevoie de digitalizare?

Nu. Ceea ce s-a întâmplat este mult mai simplu și mult mai calculat: trebuiau să-l ocupe pe Daniel Tamaș. Să-l aducă lângă ei cu vorba bună și cu lingușeală. Să-i mute atenția de la ANAF.

De ce tocmai ANAF-ul îi sperie? 

Pentru că digitalizarea ANAF nu este un simplu upgrade de site. Este o revoluționare a economiei României. Un ANAF digitalizat complet înseamnă transparentizare reală, corectitudine fiscală aplicată tuturor, nu doar celor mici,  și funcționalitate pentru milioane de cetățeni și antreprenori.

Un ANAF care funcționează ar sparge gașca. Ar face vizibile fluxurile de bani, ar elimina discreția funcționarului, ar transforma fiscalitatea dintr-un instrument de putere într-un serviciu public. Iar acesta este ultimul lucru pe care îl doresc cei care prosperă din haos, opacitate și control.

De aceea demoanaf.ro nu a fost tratat ca o oportunitate de către sistemul politic. A fost tratat ca o amenințare care trebuie gestionată. Și cea mai elegantă formă de gestionare nu este atacul,  este îmbrățișarea.


Acest material reprezintă un punct de vedere asumat de autor.

 

Distribuie acest articol