Definitivat 2025: Peste 9.500 de candidați la examenul scris
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivat în învățământ, sesiunea 2025, se desfășoară marți, în 42 de centre, câte unul în fiecare județ. Ministerul Educației anunță că sunt așteptați să participe peste 9.500 de candidați, dintr-un total de peste 9.900 înscriși.
Candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- Au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
- Dețin calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul școlar în curs;
- Au avut cel puțin 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, fără note mai mici de 7 la fiecare dintre probele respective.
Accesul candidaților se face în intervalul 7:30 – 8:00, pe baza unui act de identitate valabil: carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate, iar în lipsa acestora, pașaportul în termen de valabilitate. Proba începe la ora 9:00 și are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 – 2 ore în anumite situații speciale, cum ar fi pentru candidații nevăzători sau cu deficiențe de vedere.
Elaborarea subiectelor pentru cele 99 de discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naționale, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora după susținerea probei scrise sunt asigurate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Subiectele și baremele de evaluare vor fi afișate pe pagina web dedicată (ora 15:00) și la avizierele centrelor de examen.
Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați sunt: învățământ preșcolar în limba română (2.518 candidați), învățământ primar în limba română (1.632 candidați), educație fizică și sport (751 candidați) și consiliere psihopedagogică (408 candidați). Toate spațiile alocate examenului sunt monitorizate audio-video, iar lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 15 iulie, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului. Contestațiile se pot depune la centrele de examen în zilele de 15 iulie (până la ora 20:00) și 16 iulie (până la ora 12:00), inclusiv online. Rezultatele finale se vor afișa la centrele de examen și pe site în data de 21 iulie, fiind validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august. Media minimă de promovare a examenului este 8.
Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, avansând astfel pe o rută de profesionalizare. Examenul național pentru definitivat în învățământ poate fi susținut fără taxă de cel mult 3 ori.
Având în vedere prognoza meteorologică pentru ziua de marți, Ministerul Educației a solicitat inspectoratelor școlare județene să asigure condiții adecvate, inclusiv sisteme de climatizare, apă potabilă și asistență medicală. De asemenea, se poate apela linia TELVERDE 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități în desfășurarea probei scrise.




