Revolta din Moscova din 1918
La sfârșitul lunii iunie 2023, Rusia a fost martora primei rebeliuni armate a secolului XXI, când forțele Grupului Wagner, sub comanda lui Evgheni Prigojin, au avansat spre Moscova, întorcându-se brusc la câteva sute de kilometri de capitală. Un episod similar a avut loc în vara anului 1918, când socialiștii revoluționari de stânga, indignați de semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk, au lansat o revoltă care a fost aproape de a răsturna stăpânirea bolșevică, oprindu-se la doar câteva sute de metri de Kremlin.
Divizarea elitei sovietice
Primul guvern sovietic a fost o coaliție bipartită, incluzând bolșevici și socialiști-revoluționari de stânga (SR-i de Stânga). Aceștia din urmă au avut o reprezentare semnificativă în instituțiile sovietice, dar în martie 1918 au votat împotriva Tratatului de la Brest-Litovsk, ceea ce a dus la retragerea lor din guvern. Cu toate acestea, au rămas în structurile de putere ale noului stat, angajându-se să susțină bolșevicii, cu excepția problemei păcii.
Planul revoltei
Pe 24 iunie 1918, Comitetul Central al SR-ilor de Stânga a elaborat un plan pentru a cere anularea tratatului umilitor la Congresul al Cincilea al Sovietelor, amenințând cu atacuri teroriste împotriva reprezentanților germani dacă cererea ar fi fost refuzată. Congresul s-a deschis pe 4 iulie, dar bolșevicii au obținut o majoritate decisivă, ceea ce a determinat SR-ii de Stânga să treacă la acțiune.
Asasinarea lui Wilhelm von Mirbach
Socialiștii-revoluționari de stânga l-au ales ca țintă principală pe Wilhelm von Mirbach, ambasadorul Germaniei la Moscova. Iakov Blumkin a fost însărcinat cu asasinarea sa, care a avut loc pe 6 iulie. Atacatorii au lăsat în urmă dovezi care au condus la identificarea lor rapidă de către bolșevici. În urma acestui incident, bolșevicii au reacționat prin arestarea întregii facțiuni SR de Stânga la Congres.
Controlul comunicațiilor și reacțiile
După asasinat, SR-ii de Stânga au preluat controlul oficiului telegrafic și al centrului telefonic, proclamând că „poporul rus a fost eliberat de Mirbach”. Aceștia aveau la dispoziție 1.000 de infanteriști, dar majoritatea unităților garnizoanei Moscovei, care număra 20.000 de soldați, și-au declarat neutralitatea. Această situație a fost similară cu revoltele anterioare, când un număr mic de trupe loiale a fost suficient pentru a executa o lovitură de stat.
Rolul pușcașilor letoni
Regimentul 9 Leton, care păzea Kremlinul, a fost plasat în alertă maximă, dar a avut o capacitate de luptă redusă. Comandantul regimentului, Joachim Vațetis, a ezitat să implice unitățile letoniene în reprimarea revoltei, neavând încredere în loialitatea acestora. Totuși, presiunea a crescut, iar Lenin a fost nevoit să implice pușcașii letoni în conflict.
Declinul revoltei
Până pe 7 iulie, Vațetis reușise să adune aproximativ 3.000 de soldați pentru cauza bolșevică. Cu toate acestea, forțele SR-ilor de Stânga au reușit să reziste inițial, dar armamentul greu al regimului a fost decisiv. Eduard Berzin a reușit să îndrepte un tun împotriva sediului lui Popov, iar după câteva ore de lupte, rebelii s-au retras. Până la ora 14:00, ultimele focare de rezistență fuseseră zdrobite.
Implicarea internațională
Revolta a coincis cu o instabilitate regională, iar la 10 iulie, Mihail Muraviov, comandantul Frontului Roșu de Est, a refuzat să se supună guvernului sovietic, propunând un război comun împotriva germanilor și bolșevicilor. În acest context, socialiștii-revoluționari de stânga au încercat să mobilizeze sprijinul, dar fără o coordonare eficientă.
Consecințele revoltei
Revolta de la Moscova din 1918 a avut potențialul de a schimba soarta Rusiei, dar a eșuat din lipsa unui lider energic și a unei coordonări eficiente. Socialiștii-revoluționari de stânga nu au reușit să-și atingă obiectivele, iar bolșevicii au reușit să se mențină la putere, consolidându-și astfel controlul asupra Rusiei.
Astfel, distanța de un kilometru dintre Aleea Trehsvyatitelski și Kremlin a simbolizat o oportunitate ratată care ar fi putut transforma cursul istoriei ruse, lăsând în urmă un precedent pentru viitoarele conflicte interne.
